Bine ai venit pe acest blog!

Bine ai venit pe acest blog! Ca să afli repede dacă aici poți găsi răspunsurile pe care le cauți, te rog să parcurgi sumarul de mai jos. Aici vei găsi:
1). Informații utile din domeniu despre: hărți climatice și eoliene ale României, R'=Rc minim, centrale cu condensare, S.E.T., puffere, radiatoarele vechi din fontă, Delta T, respirația pereților, ventilația mecanică cu recuperare de căldură , formule de calcul etc.
2). Probabil cel mai complet și realist program GRATUIT pt calcule termice, pt 12 camere, denumit Radia3 (fișier tip excel);
3). Un alt fișier pt calcul termic, altfel structurat dar la fel de gratuit și precis ca toate celelalte, pt o singură cameră, denumit ~CalculTermic~;
4). Un fișier a cărui denumire spune tot: Calcul volum Puffer & Boiler;
5). Un fișier pentru dimensionarea încălzirii prin pardoseală cu agent termic (IPAT): ~Calcul IPAT conform EN 1264~;
6). Un alt fișier a carui denumire spune tot: ~Calcul termic SERE - nou!~;
7). Un fișier cu care poți calcula puterea reală a oricărui radiator pt orice temperaturi de Tur/Retur/Interior, plecând de la puterea lui la temperaturile de T/R/I date de producator: ~Conversie puteri radiatoare~.
8. Două fișiere care transformă pierderile de căldură prin zidărie cu sau fără izolație termică SAU prin tâmplărie de orice fel în bani economisiți pe lună/an sau în ani de recuperare a cheltuielilor / investiției.
9. Un fișier numit Economie prin pardoseală, sau Calcul grosime optimă a izolației sub IPAT care transformă pierderile de căldură în jos prin izolație ale unei pardosele cu IPAT în bani economisiți pe lună/an sau în ani de recuperare a cheltuielilor / investiției.

sâmbătă, 13 octombrie 2012

Calcul necesar termic SERE

Serele au si ele nevoie de multa caldura. Cu mult mai multa chiar decit o casa cu acelasi volum. Caldura sufleteasca a fermierului este importanta, dar nu suficienta ;) Materialul din care sint alcatuiti peretii serelor trebuie sa lase lumina potrivita sa ajunga in interior, la plante, si de asemenea sa tina departe frigul si vintul. Asta fara a mai vorbi de ventilatie, protectie la intemperii etc.
Va propun aici un alt fisier Excel, cu ajutorul caruia se poate calcula usor necesarul termic al unei sere, respectiv pierderile ei de caldura, conform SR 1907-3.
Se tine cont de zona climatica si eoliana, de conductivitatea termica a materialului din care sint alcatuiti peretii serei, de dimensiunile ei, precum si de temperatura interioara dorita, de etanseitatea serei etc.



EDITARE ULTERIOARA: OCTOMBRIE 2021 !!!
Au trecut aproape zece ani de la crearea acestui fisier pt calculul termic in cazul serelor! A sosit timpul sa il inlocuim cu altul mai bun. Puteti gasi ultima varianta a fisierului, "Calcul termic SERE - NOU!" chiar <<< AICI >>> , de unde il si puteti descarca si folosi gratuit ca intotdeauna!

luni, 2 iulie 2012

IPAT - Incalzirea prin Pardoseala cu Agent Termic

De ceva vreme, incerc sa transpun in Excel un calcul pt IPAT. Rezultatul este urmatorul: incepind de azi, 2 iulie 2012, la lista de fisiere Excel oferite gratis spre download pe blog se adauga si fisierul-program numit ~Calcul IPAT~. Acesta isi propune sa faca mai rapida si mai usoara calcularea variantelor optime pt IPAT, conform metodologiei de calcul descrise aici , in cap.4, pag. 18-22.
Asta presupune alegerea optima a pasului tubului, a lungimii acestuia, a ecartului de temperatura, a debitului de apa prin tub etc, toate acestea in functie de finisajul final preconizat al pardoselii, de temperatura interioara dorita in camera, de temperatura de tur, precum si de numarul optim de circuite raportat la suprafata camerei.

Cam asa arata fisierul vechi, initial:



LATER EDIT 8 aprilie 2019 !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

La aceasta adresa: Calcul IPAT conform stas EN 1264 veti gasi un program adevarat pt calculul lungimii, pasului, debitului si ecartului de temperatura pt circuitele IPAT, realizat chiar conform stasului EN 1264, nu dupa ceea ce au inteles altii din el! Tine cont de TOATE datele si variabilele POSIBILE, conform stasului 1264: grosimea si tipul sapei, grosimea si conductivitatea termica a izolatiei termice de sub serpentilele IPAT, conductivitatea termica a peretilor tevii din care este facuta serpentina, camera la parter pe sol sau camera la etaj etc etc. Ca la carte!!!

RECOMANDAREA MEA: NU MAI FOLOSITI VARIANTA VECHE DE FISIER, denumita "Calcul termic IPAT" !!! Cu unele setari in acel fisier se obtin rezultate ciudate!!! De exemplu: desi emisia maxima de caldura pe metrul patrat de pardoseala incalzita, in mod real poate cu greu depasi 100 W/mp, totusi in fisier rezulta uneori, la anumite setari (deloc aiurea!!!), ca serpentina propusa nu numai ca ofera o putere termica specifica mai mare de 100 W/mp, dar chiar ofera si un surplus de caldura peste necesarul termic al camerei !!!

Iar pt fanii vechiului fisier ... repet linkul postarii de unde pot descarca varianta noua, corecta, conform stasului 1264: Calcul IPAT conform stas EN 1264
Daca exista cineva care vrea neaparat varianta veche a fisierului, ca s-a obisnuit cu ea si nu a avut probleme, atunci il rog sa imi scrie pe e-mail si ii trimit fisierul respectiv, doar pt el, cu dedicatie :)) :))

duminică, 18 martie 2012

Calcul termic online

Zilele trecute, în timp ce bântuiam pe net, mi-am zis: hai să mai dau o geană pe site-urile care oferă calcul termic online, să văd care mai e mersul. Zis și făcut. Mă distrează faptul că toți declară că calculele pe care le fac sunt DOAR orientative, că nu pot fi folosite pt un calcul termic serios. Ceea ce este corect si de bun simt. Dar totuși le afișează.
Am început cu vechii mei prieteni, pe care îi știam deja:

1. vreaucaldura.ro - la fel de nașpa! Mai nou, au o pagină care oferă necesarul termic al întregii locuințe, și o alta pagina în care alegi pt o cameră "radiatorul care ți se potrivește", în funcție DOAR de volum și de numărul de pereți exteriori. Adică fix pix!

2. termocontrol.ro - site în construcție, deci... pauză. Momentan au scăpat! Abia aștept să văd cu ce deschid!!!

3. vital-instal.ro - văd că între timp au renunțat la calculul pierderilor de căldură pt o încăpere, din care rezultă puterea radiatorului, și au conceput ceva pt întreaga locuință, din care rezultă puterea centralei termice. Bravo lor, mă bucur că au trecut la un nivel superior. Eroarea poate fi mai mare, iar vânzarea la fel. Balubaaaa!

4. elcos.ro - site-ul este funcțional, mai puțin linkurile din el. Se pare că pregătesc un program pe nume "Termsoft". Îl așteptăm cu drag și interes.

Între timp, au mai apărut alte situri curajoase, care încearcă să calculeze pierderile de căldura online, și să ofere puterea radiatorului potrivit:

5. calorifere.ro : e simpatic, pt că ține cont de 5 caracteristici ale camerei! Păcat că gradul de izolare termică al pereților exteriori ai camerei nu se află printre ele (?!?). Oare nu ar trebui să conteze rezistența termică a pereților? Iar la sfîrșit, evident, poți căuta pe site calorifere de putere apropiată celei rezultată din calcule. Oare ce-o însemna "necesarul de căldură pt radiatorul dorit"? Dacă este vorba despre necesarul de căldură al camerei, el NU diferă în funcție de proveniența agentului termic: centrală termică, RADET sau centrală cu condensare, așa cum s-ar putea înțelege de pe site. Dacă este vorba despre puterea termică a radiatorului dorit, ea într-adevăr diferă în funcție de temperaturile de tur-retur, deci, indirect, de proveniența agentului termic. Insă din calcule reiese că puterea calculată a caloriferului pt o centrală cu condensare este doar cu vreo 10% mai mare decât în cazul RADET. De parcă RADET-ul ar livra agent termic la temperaturi de tur-retur asemănătoare cu o centrala termică cu condensare. Și doar cu vreo 30% mai mare decât în cazul unei centrale termice obișnuite, ca să zic așa. Ceea ce nu este corect, deoarece diferențele sunt mult mai mari. Ceva-ceva au vrut ei să facă, însă nu prea le-a ieșit. Oricum ar fi, cert este că rezultatele sunt foarte generoase, cea mai favorabilă situație care poate fi setată conducând la 54,6 w/mc, iar cea mai defavorabilă la 137,60 w/mc (!!!). Dar e de înțeles, lor le convine să vândă calorifere mari și scumpe, nu mici și ieftine, nu?

6. eradiatoare.ro: are tot 2 pagini, una pt a alege radiatorul camerei, și alta pt a alege centrala termică. Ambele sunt la fel de vagi, iar rezultatele super-acoperitoare: minim 55 W/mc (cameră fără pereți exteriori și izolată), maxim 70 W/mc (cameră cu 2 pereți exteriori, neizolată). Dar cică la sfârșit îți propun radiatoarele sau centralele care corespund puterii calculate. La asemenea precizie, mulțam' fain!

7. reinstal.ro: tot 2 pagini, una pt radiator și alta pt centrală. Dar partea comica este că pagina lor web în care ei zic "Alege radiatorul potrivit" pt o cameră pare identică cu pagina veche de la veaucaldura.ro, despre care făceam mișto, pe bună dreptate, în postarea "cei-4-apostoli...". O fi cumpărată/ împrumutată/ furată de la ei? Oricum, calculul ăla este ca când n-ar fi :) E un pic mai mult decât degeaba.

8. melindainstal.ro: este situl cu cel mai decent calcul termic online de până acum. Se pot alege mai multe variabile ale camerei decât pe alte situri: începând cu localitatea, de unde se deduce zona climatică, pâna la tipul și suprafața vitrată, de la orientarea cardinală, până la etajul sau temperatura interioară, de la dimensiunile camerei până la gradul de izolare termică al acesteia. O facilitate interesantă și utilă deopotrivă este posibilitatea de a salva într-un tabel rezultatele calculelor pt mai multe camere, fiecare cu denumirea ei. În acel tabel ți se propun automat lungimile radiatoarele potrivite fiecărei camere, în funcție de înălțimea și tipul pe care le alegi. Bine-înțeles, pt radiatoarele Dunaferr, al căror importator și distribuitor este firma Melinda Instal. O altă chestie care mi-a plăcut o reprezintă acea coloana din tabel care îti spune, în procente, dacă radiatorul ales de tine acoperă necesarul termic calculat al camerei. Foarte drăguț! Dar, destul cu laudele, că li se urcă la cap. Ca minusuri, aș putea menționa lipsa posibilității de a alege între cameră de locuit, baie sau bucătărie, prezentă pe alte situri, și care influențează numărul de schimburi de aer necesar în încăpere, și implicit pierderea de căldură a acesteia. De asemenea, dacă toate celelalte situri dau rezultate umflate, supradimensionate și super-acoperitoare, acest site pare să le facă în ciudă tuturor, oferind rezultate chiar și sub 20 Wh/mc (!!!), și asta fără a seta date aiurea, nefirești (vezi imaginea).

Rezultate un pic cam mici, chiar și pt gustul meu... ;) Poate tocmai din cauza asta, una dintre rubricile în care userul își poate seta valoarea dorita este "Coef. de supradimensionare [%]". Setare care, întâmplător sau nu, seamănă tare mult cu "Factorul de supradimensionare" prezent de multă vreme în programul Radia3, în pagina Culise.


9. PERLA am păstrat-o pt final! Este vorba de site-ul calorifere-decorative.com. Este de departe CEL MAI DEGEABA CALCUL TERMIC pe care l-am văzut! De ce zic asta? Pt că, orice setări ai face, rezultatul este același(!!!) Ce simpatici sunt! Declarativ, calculul termic de pe situl lor ține cont de 4 lucruri: *izolația încăperii (slabă sau bună, respectiv construcție foarte veche sau doar veche, raportat la anul de grație 1980); *pt ce fel de cameră facem calculul (baie, hol, living etc); *numărul de pereți exteriori (1-4), *și de dimensiunile camerei (L/l/H). Pâna aici, mai e cum mai e, dar mai departe, ce să vezi? Scrie negru pe alb că volumul camerei se înmulțește cu 50 W/mc! Genial!!! Inițial, m-a pufnit râsul. Apoi, mi-am zis că totuși nu se poate, că modificând datele cerute mai sus, probabil că se va modifica și acea valoare. Dar nici vorbă!!! Pt o cameră de 4,0 /4,0 /2,5 m = 40 mc, se afișează 2.000 W indiferent ce alegem la celelalte rubrici. Wow! Te lasă fără grai o asemenea mostră de precizie, nu-i așa? Nu pot să pricep de ce ne mai ofera posibilitatea de a alege tot felul de chestii, dacă la calcule oricum nu se ține cont de ele! Și totuși, încercând să le găsesc vreo scuză, stau și mă întreb: nu le este gata php-ul? Să fie ei atât de neatenți? Sau ne cred fraieri și speră să nu observe nimeni tâmpenia, pe principiul "mulți văd, puțini pricep"? Mai mult decât atât, daca vrei sa îi contactezi pt vreo ofertă, ți se cere să le zici valoarea pe care ai obținut-o în urma calculului de pe site, pt a-ți face o ofertă cât mai exactă. Halal exactitate, așa că no, thanks!

duminică, 12 februarie 2012

Calculator de putere radiator pt. diferite temperaturi de tur-retur-interior

Producatorii de radiatoare ofera tabele cu puterile termice ale radiatoarelor lor, in conditii standardizate, adica la anumite temperaturi de tur/retur/interior. Unii doar pt un set de temperaturi (90/70/20, sau 75/65/20, sau 80/60/20, sau chiar 90/70/18*C). Altii, mai darnici, pentru 2 sau mai multe seturi de temperaturi, care mai pot fi 70/55/20, sau mai nou 50/30/20 grade C.
Dar: daca vrem sa comparam puterile termice a doua marci diferite de radiatoare, pt aceeasi dimensiune de radiator, dar la care datele din tabelele lor sint pentru temperaturi diferite, nu vom reusi decit daca le aducem la acelasi numitor comun. La acelasi set de temperaturi. Sa convertim puterile termice ale radiatoarelor unei marci la temperaturile date de cealalta marca. Noroc ca nu e prea greu.
Plus ca, adeseori, temperaturile standard de tur/retur/interior la care producatorii de radiatoare isi testeaza produsele si ofera acele tabele cu puteri termice, difera de ceea ce avem/vrem in casa noastra. Daca avem tabele cu puterile termice la 90/70/20 grade C, si noi avem centrala pe gaz, cam greu vom putea atinge acele temperaturi de lucru. Nu mai vorbesc de cazul in care avem o centrala in condensatie. Asa ca este gresit sa ne alegem radiatoarele fara a face aceasta transformare, aceasta conversie a puterii termice intre doua seturi de temperaturi: cel dat de producator si cel dorit de noi.
De asemenea, cei care vor in casa temperaturi (mult) mai mari decit cele 20 de grade C din stasuri, de genul 23-24 de grade C (mulți), ar trebui sa tina cont de acestea cind isi dimensioneaza radiatoarele.

Pt a putea face rapid si usor aceste calcule de conversie a puterilor termice, am creat un fisier numit "Calculator de putere radiator pt. diferite temp. tur-retur-interior". Il puteti descarca si folosi gratuit accesind linkul de mai jos:



* Calculator de putere radiator pt. diferite temp. tur-retur-interior


Exemplu:
Haideti sa presupunem ca:
1. necesarul termic al unei camere este de 1.300 W,
2. avem tabele cu puterile termice ale radiatoarelor pe care ni le dorim la temperaturile 90/70/20 grade C,
3. noi vrem sa ne dimensionam corect radiatorul pentru temperaturile de 60/50/22 grade C.
Cum aleg corect dimensiunea radiatorului? Ce putere ar trebui sa caut in tabele?
E simplu: noi vrem un radiator care la temperaturile dorite de noi (60/50/22) sa ofere puterea egala cu necesarul termic calculat al camerei noastre, adica 1.300 W. Logic, nu? Asa ca introducem aceste date in fisierul "calculator" de mai sus, in oricare dintre coloanele C, G sau L, P. Sa zicem ca le-am scris in coloana G, ca acolo (60/50/22*C si 1.300W). Atunci, in coloana C vom nota temperaturile pt care avem date puterile in tabelele producatorului (90/70/20*C). Astfel, aflam ca avem nevoie, pt camera noastra, si deci vom cauta in magazine, acel radiator care are puterea de 2,822 W la temperaturile de 90/70/20*C, si care la temperaturile noastre de 60/50/22*C va avea puterea de 1.300 W, adica necesarul termic calculat initial al camerei noastre.

Suprafata echivalenta termic

Despre Suprafata Echivalenta Termic (S.E.T.) a unui corp de incalzire (calorifer/radiator/teava) trebuie sa stiti urmatoarele:

* Reprezinta criteriul de repartizare a cheltuielilor de incalzire intre diferite cladiri racordate la aceeasi sursa de caldura (gen RADET).
* Este utila in cazul inlocuirii unor corpuri de incalzire cu ocazia reabilitarii termice a instalatiei de incalzire interioare a unei cladiri.
* Exista un ghid din 2001, care inlocuieste STAS 11 984-83.
* Principala modificare fata de STAS 11 984-83 o reprezinta considerarea parametrilor nominali ai temperaturilor de tur / retur / interior (conform SR ISO 3148), de 90/70/20°C, in locul valorilor de 95/75/18°C. Totusi, valorile suprafetei echivalente termic pentru corpurile de incalzire cuprinse in STAS 11 984-83 ramin aceleasi, prin modificarea valorii care corespunde unui metru patrat echivalent termic, de 453 W/m², in loc de 525 W/m², cit era inainte.
Astfel, ca definitie, suprafata echivalenta termic a unui corp de incalzire (SET) este o marime conventionala care caracterizeaza puterea termica a unui corp de incalzire, iar metrul patrat de suprafata echivalenta termic este acea suprafata a corpului de incalzire care cedeaza 453 W in conditiile de utilizare specificate mai jos:
- temperaturile de intrare / iesire a agentului termic (apa) din corpul de incalzire sunt de 90/70°C, iar temperatura interioara a incaperii de 20°C (diferenta medie de temperatura dintre apa si aer este de 60°C).
- corpul de incalzire este racordat la instalatia de incalzire cu intrarea agentului termic pe la partea superioara si iesirea lui pe la partea inferioara.
- corpul de incalzire este montat aparent pe peretele exterior, sub fereastra.
- corpul de incalzire este vopsit la exterior cu vopsea de culoare deschisa, fara pigmenti metalici.
- presiunea atmosferica de la nivelul marii (care este de 1,013 bar).

Pe scurt, suprafata echivalenta termic (S.E.T.) a unui corp de incalzire se poate calcula cu urmatoarea formula:
SET = Q / 453, exprimata in m²,
in care Q reprezinta puterea termica a corpului de incalzire, determinata conform SR ISO 3148, pentru 90/70/20 grade C, adica pt o diferenta medie de temperatura de ∆t = 60°C.

Daca doriti sa aflati direct ce suprafata echivalenta termic au o parte dintre radiatoarele din Romania, mai vechi sau mai noi, puteti vizualiza anexele acestui ghid din 2001 AICI.

=========================================================== ===========================================================